Rezervatia biosferei
Delta Dunarii
Pescuitul si vanatoarea constituie sursa principala de hrana a locuitorilor Deltei. Dat fiind ca acestia nu pot sta la cheremul vietuitoarelor care in principal le asigura traiul de zi cu zi, "dunarenii" au invatat sa supuna capriciile naturii in asa fel incat sa-si asigure un succes constant in ceea ce priveste reusita demersului lor.
S-au spus si s-au scris multe despre aceste doua indeletniciri, literatura de specialitate s-a multumit sa prezinte pescuitul si vanatoarea clasica, acceptata de lege in vreme ce beletristica nu s-a eschivat sa puna accentul pe latura pitoreasca, de cine-verite a suprevietuirii. In cele ce urmeaza vom aduce in atentie acele metode nu foarte uzitate, care fac parte din indeletnicirile traditionale ale locuitorilor acestor locuri, nu in scopul incurajarii acestor practici ci pentru a prezenta o fresca exacta a specificului local.
Pescuit
O modalitate foarte veche de pescuit este aceea a pescuitului cu tepuse sau trident. Inca din mezolitic apar ostiile din os slefuit, din corn de cerb, de morsa sau din fildes de mamut. In ciuda tuturor restrictiilor mai persista si astazi braconjul la peste cu ostia sau cu tridentul. Acest harpon se foloseste cel mai des in lunile aprilie-mai, cand Dunarea se revarsa, pe teritoriile inundate avand loc reproducerea pestelui. Inca o dovada ca la origine suntem un popor arhaic.
Intr-un mod oarecum asemanator se desfasoara si pescuitul cu carligul de agatat, in comparatie cu prima metoda, acesta fiind folosit doar iarna. Este vorba despre un carlig foarte ascutit, cu mustata, montat pe o coada de aproape un metru. Intins pe gheata, in apropierea copcii, pe un asternut de stuf, braconierul acopera copca cu o patura, cu unealta scufundata in apa. Daca unul dintre pesti se apropie de copca, "pescarul-vanator"potriveste cu grija carligul sub corpul pestelui, dupa care trage puternic in sus. Astfel, daca este suficient de indemanatic reuseste sa ridice pestele in chinuri grele. Inteligenta metoda, nu?
In apa nu prea adanca se mai foloseste si metoda cercului, la fel de nepermisa prin lege ca si celelalte metode anterioare. Tot pe timpul revarsarii si bataii pestelui se arunca in apa, in locul unde se banuieste ca ar fi peste un cerc pe care este fixata o bucata de plasa. Astfel, pestele urmeaza sa fie prins de sub plasa cu mana si aruncat in torba.
Un instrument de pescuit stravechi, folosit de altfel in toata lumea braconajului este prostovolul. O plasa sub forma de cerc cu greutati de plumb pe margini este dispusa spre margini cu sfori care se indreapta radial spre un inel aflat in centru. Aruncata pe apa, aceasta se intinde intr-un cerc perfect, pe raza ei pestii raman captivi, iar plasa se inchide intr-o clipa. In principiu pana si detinerea prostovolului constituie o infractiune, ca sa nu mai spunem ca placerea si panda au ajuns sa fie inlocuite cu cateva gesturi mecanice.
Vanatoare
Vanatoarea de vidre iarna, cu caini se poate practica doar atunci cand apele sunt acoperite cu un strat gros de gheata iar sub aceasta nu se formeaza pungi mai mari de aer, unde vidra sa poata respira fara a fi nevoita sa caute copca. Aciuate cu predilectie in straturile mai groase ale plaiurilor, vidrele sunt gonite in apa de catre cainii dresati in acest sens, dupa care, fara putinta de a respira incep sa caute copcile, iar menirea cainilor este sa le urmareasca de cealalta parte a ghetii si sa indice vanatorilor-macelari copca unde au sansa sa prinda animalul haituit. La copca peste care vanatorii avusesera grija in prealabil sa presara un pumn de puf din buzduganul de papura, animalul isi umple gura si nasul cu scame, si incepe sa stranute, nemaiputand respira. Acesta este momentul in care vanatorul se foloseste de stranuturile vidrei si de starea de confuzie pentru a o tinti in cap, sau pentru a o trage in sus cu un carlig cu maner scurt, unde cainii o termina in scurt timp.
In comparatie cu blanita vidrei, nurca are blana mult prea subtire, motiv pentru care riscul ca aceasta sa sfarseasca sfasiata de caini este unul major. Principiul vanatorii este acelasi si in acest caz. Interesant este ca se intampla deseori ca in timpul acestor vanatori sa iasa in cale si caini enoti, care pot fi prinsi mult mai usor, deoarece nu se lupta cu prea multa inversunare. In schimb, unul dintre cele mai rezistente animale, cainele enot nu se lasa prea usor ucis, de foarte multe ori pare deja sugrumat si omorat in bataie, cand profita de un moment de neatentie a haitei pentru a se ridica si a o lua din loc.
Vanatoarea de mistreti cere multa prezenta da spirit, forta fizica si nu in ultimul rand curaj, mistretul acestor zone are o marime considerabila, nefiind cu nimic mai prejos rudei sale din Carpati. Singura diferenta sesizabila ar fi greabanul mai scund si coama de o culoare mai deschisa. Odata ochit de catre vanator, care trebuie sa fie atent sa nu nimereasca unul dintre cainii care au incoltit prada, mistretul este coplesit de catre cainii care fie il incaleca, fie i se agata de labele din spate. Desi dispunerea capcanelor pentru mistreti ai alte animale este interzisa, mai sunt si localnici care nu se dau in laturi si de la aceste metode.