Rezervatia biosferei
Delta Dunarii
Delta Dunarii adaposteste peste 3.400 de specii de animale vertebrate si nevertebrate, distingandu-se de celelalte biosisteme prin numeroasele unicate europene si mondiale.
Ecosistemul Deltei Dunarii este bine reprezentat prin cca. 150 de specii de pesti cum ar fi: crapul (Cyprinus carpio), salaul (Lucioperca lucioperca), somnul (silururs glanis), avatul (Aspinus rapax), morunasul (vimbo vimbo carinata), precum si sturionii de apa dulce, cega (Acipenser ruthenus), scrumbia de Dunare (Alosa pontica), sturionii marini - morunul (Huso huso), nisetrul (Acipenser guldenstaedti), pastruga (Acipenser stellatus), lunul (Tina tinca), platica (Abramis brama), rosioara (Scandinius erytrophalmus), carasul (Carassius auratus gibelio), bibanul (Perca fluviatilis), stiuca (Esox lucius). Suprafetele mlastinoase si inundabile constituie locuri de depunere si de dezvoltare a puietului de peste, locuri de cuibarire a multor specii de pasari, habitat al unor mamifere, batracieni, reptile, etc.
Dintre pasarile care coabiteaza in acest ecosistem putem aminti: rata motata (Aythyla fuligula), rata rosie (Aythyla nyroca), rata cu ciuf (Netta rufina), gasca de vara (Anser anser), cormoranul mic (Phalacrocorax pygmaeus), starcul rosu (Ardea pururea), egreta mare (Egretta alba), egreta mica (Egreta garzetta), starcul galben (Ardela ralloides), lopatarul (Platalea leucorodia), starcul cenusiu (Ardea cinerea), starcul de noapte (Nycticcorax nycticorax), pelicanul comun (Pelecanus onocratalus), pelicanul cret (pelecanus crispus), lebada muta (Cygnus olor), ibisul (Plegadis falcinellus).
Cele mai multe specii de pasari sunt protejate pe suprafete strict delimitate. La rezervatia Rosca-Buhaiova sunt protejate aproximativ 2.000 de cupluri de pelican comuni si 300 de cupluri de pelicani creti. Ecosistemul cuprinde si o serie de specii de mamifere precum vidra (Lutra latra), nurca (Mustela lutreola), hermina mica (mustela ermina aestiva), mistretul (Sus scrofa), pisica salbatica (Felix silvestris), vulpea (Vulpes melanogaster), iepurele (Lepus europaeus). Alte mamifere s-au adaptat recent: cainele enot (Nyctereutes procynoides), bizamul (Ondrata zibethica), nutria (Myocaster coypus). De asemenea fazanul (Phasianus colchicus) se bucura de o raspandire recenta pe o arie intinsa. Ecosistemul grindurilor are la baza grindurile fluviale formate din specii de salcii, care prin defrisare au fost inlocuite cu plopul canadian.
Fauna grindurilor marine este reprezentata si prin soparla de nisip (Eramis argenta desertis), pasari ca vulturul codalb (Haliaetus albicella), bufnita mare (Bubo bubo) si altele.
Numarul si varietatea mamiferelor din Delta Dunarii este asigurata de zonele mai inalte, in general ocolite de apa. Preponderente aici sunt: vidra, nurca, bizamul (blanuri pretioase), iepurele, mistretul, vulpea, lupul, dihorul si pisica salbatica.
Nisipurile adapostesc broaste testoase, vipere si colonii de serpi.
PestiiSturionii
Asemanatori rechinilor, sturionii poarta cinci randuri de solzi din material dur, avand craniul osificat si prelungit. In orase stravechi s-au batut in secolul VI monezi cu imaginea morunului sau a nisetrului. Astfel, nu este de mirare ca pe o parte a drahmei de argint gasita in cetatea Histria (portul comercial intemeiat de grecii din Milet) se poate vedea o pasare ce tine in ghiare un fel de sturion. Prezenta acestui peste nu este intamplatoare, daca tinem cont de faptul ca unul dintre cele mai importante articole de comert ale locuitorilor Histriei erau sturionii, fie ei sarati sau afumati (batog).
Sturionii ofera din cele mai vechi timpuri produse ce s-au dovedit utile in multiple intrebuintari. De exemplu in perioada evului mediu popoarele nomade foloseau ca material pentru arcuri cleiul obtinut prin dizolvarea in apa fierbinte a vezicii de sturion. De asemenea inca din evul mediu vezica de morun se folosea ca termometru: asezata pe palma bolnavului o bucata din aceasta vezica se curba in functie de febra. In prezent acest produs este cautat in industria farmaceutica, la fabricarea unor capsule pentru medicamente, in vinificatie, la limpezirea unor vinuri tulburi dar sin restaurarea icoanelor pretioase. Nu putem insa sa nu vorbim de franghie in casa spanzuratului si sa nu amintim ca cel mai important produs al sturionilor este insasi carnea si icrele.
Dintre sturioni, cea mai importanta specie este morunul, literatura de specialitate consemnand exemplare de 9 m lungime si 1.300 kg greutate. Nu trebuie insa neglijat faptul ca morunul de asemenea dimensiuni are si o varsta considerabila (exista dovezi ca acestia pot atinge peste un secol de viata - varsta morunilor poate fi stabilita prin sectionarea uneiradii de inotatoare, pe care sunt vizibile inelele anuale, asemenea trunchiului de copac taiat). Maturizarea sexuala se produce tarziu, in cazul masculului la varsta de aproximativ un an si in cazul femelei la un an si jumatate.
Pescuitul morunului este o adevarata provocare pentru pescari, nu de putine ori acestia platind tribut pentru o astfel de initiativa aventuroasa. Dupa maturizarea sexuala, puii de morun pornesc in susul Dunarii pana la Portile de Fier, repetand drumul parcurs de parintii lor atunci cand aici depusesera icrele (pana la 7 milioane de boabe), la mare adancime, in conditii propice de temperatura, limpezime si biochimie a apei, pe un substrat de pietris. In mare insa, la gurile Dunarii sunt asteptati de mii de carmace. (Carmacele este un carlig mare, cu varf deosebit de ascutit, ce atarna pe o franghie lunga, legata pe o sfoara de jumatate de metru. Pe aceasta franghie se afla de regula circa 25 de carmace, dispuse pe doua randuri, unul sustinut de plute, legate de ele cu varful in jos si altul cu varful in sus.) Carmacele este asezat de pescar fara momeala, peste mare se agata cu trupul sau aspru de carmace, cu cat se zbate mai mult cu atat se incurca mai tare in carligele din vecinatate, finalul acestui chin fiind dictat de ciomagul pescarilor.
Anghila
In reteaua hidrografica a Dunarii un peste deosebit de rar este anghila, poate unul dintre cei mai misteriosi pesti din lume, lung de peste un metru, cu trup de sarpe, vietuind de regula in raurile ce se varsa in Oceanul Atlantic. Si povestea reproducerii acestuia are un farmec aparte, nenumarate legende deosebindu-l de ceilalti pesti, asa-zis "comuni". Tineretea anghilei se petrece in unele rauri europene si din Africa de Nord. Incepand ca un nevinovat mancator de larve si melci, treptat acesta devine un rapitor de temut. Vaneaza numai noaptea, deosebit in cazul sau fiind faptul ca, pentru a ajunge in alte locuri nu se sfieste sa traverseze malurile, tarandu-se. Este un spectacol cu adevarat inedit sa vezi tarandu-se pe campuri si araturi cate o anghila, inaintand prin undulatiile corpului sau serpentiform. Anghila are de partea sa o bogata mucozitate a glandelor, fiind atat de lunecos incat viu nu poate fi tinut in mana, decat daca este infasurat intr-o bucata de hartie sau de carpa. In jurul varstei de 10-12 ani masculul masoara circa o jumatate de metru iar femeia cam un metru si jumatate. Atinsa maturitatea sexuala, acestia vor porni intr-o migratie fara intoarcere. Pe cursul raului respectiv ajung in mare si ulterior in Oceanul Atlantic. In portiunea numita Marea Sargasselor, unde algele enorma alcatuiesc adevarate jungle subacvatice, la sute de metri adancime se desfasoara teribila reproducere a anghilelor, niciodata urmarita de vreun ochi uman. Se presupune insa ca, dat fiind ca nu se mai hranesc, cu aparatul digestiv atrofiat supuse presiunii enorme a apei, din corpurile lor strivite se revarsa secretiile seminale, astfel, prin sacrificiul parintilor producandu-se fecundarea. Alevinele, manate de Golfstream parcurg distante de cca. 8.000 km pana la continent, astfel patrunzand in gura raurilor. Cateodata ajung si peste cumpana apelor si astfel patrund in reteaua hidrografica a Dunarii, sau patrund prin cursurile apelor subterane in apele lacurilor care aparent nu au nici o legatura cu raurile. Un deceniu mai tarziu chemarea strabunilor indeamna anghilele sa porneasca din nou in odiseea lor fara intoarcere catre Marea Sargasselor.
Pentru carnea sa deosebit de gustoasa anghila a fost recent introdusa in multe locuri, o parte a exemplarelor din Delta fiind evadate din colonizarile lacului Babadag. Acest peste se consuma atat proaspat cat si afumat, un singur lucru nu trebuie neglijat: sangele sau este toxic!!! Prin urmare, pescarii din Delta il prind de cap, pocnind cu el ca din bici, pentru a-i strivi coloana vertebrala.
Somnul
Despre "somnul urias" umbla legende deosebite si nenumarate povesti pescaresti. Se spune ca ineaca copiii care fac baie iar odata capturat, pentru a fi tras la mal ar fi nevoie de o pereche de boi. Evident ca nu trebuie sa dam crezare tuturor acestor povesti, doar ca pe undeva au si ele un sambure de adevar. Literatura de specialitate vorbeste despre monstri de 4-5 metri, cu greutate de 300-400 kg. Somnul se hraneste stand la panda si atacand fulgerator. La inceput se hraneste cu larve acvatice, racusori si viermi, ulterior trecand la pestii mici, la cei mari si la broaste. Somnul matur ajunge sa devoreze orice poate inhata cu gura sa uriasa, de la bizam pana la gastele domestice. In stomacul de somn au fost identificate si ramasite umane. Grigore Antipa, una dintre personalitatile cele mai de seama ale ihtiologiei citeaza cazul unui pescar inecat de un astfel de monstru. Din pacate insa pescuitul electric al anilor '60 si poluarea accentuata a mediului au dus la disparitia somnilor legendari, majoritatea celor ajunsi la cherhana fara sa mai depaseasca 1 metru lungime si o greutate de cateva kilograme. Singurele avantaje ale acestui "somn mic" sunt constituite de faptul ca atat capul sau cat si coada sa grasa sunt adevarate delicatese, iar carnea exemplarelor mai batrane are, de obicei, gust de namol. Cu toate acestea, exemplarele seculare sunt adevarate trofee pentru pescarii inraiti. Noile energii canalizate in Delta sunt garantia unor viitoare ameliorari.
Animale naturalizate
In anii '30 au fost gasite in Delta Dunarii doua exemplare mature de foca si un pui, in 1966 un alt exemplar fiind gasit prins in carligele de sturioni de la Sfantu Gheorghe. Despre acest ultim caz localnicii spun ca zile in sir perechea sa ar fi jelit zile in sir, dupa care ar fi disparut fara urma. De atunci nici o veste despre acest animal. Cu toate acestea se spune ca la inceputul anilor '70 pe insula Sacalin de exemplu s-ar fi gasit urme pe bancurile de nisip, iar ulterior, in apropiere de Portita aceleasi urme au fost in cele di urma atribuite ultimelor foci din "marea cea mare". Ramane o intrebare fara raspuns prezenta acestora in preajma Deltei Dunarii sau in Marea Neagra, in orice caz, daca inca mai exista acestea sunt in numar atat de mic incat zilele populatiei de foca sunt numarate. Intr-un raport din 1976 al Comisiei europene pentru salvarea naturii si resurselor naturale din Cadrul Consiliului Europei, Romania nu mai apare ca teritoriu locuit de foci.
Una dintre vietuitoarele marine, un cetaceu observat prima data pe coastele romanesti in vara lui 1994 este delfinul alb, sau beluga (Delphinapterus leucas), exemplar solitar, probabil ratacit din Atlanticul de nord prin Marea Mediterana si Marea Marmara si ajuns in apele din zona Chitus, Periboina si Portita. Ajunsa si in presa stirea legata de acest animal a dus la cresterea gradului de interes legat de acest eveniment, din nefericire nudetinem informatii cu privire la soarta acestuia, despre care ne place sa credem ca in cele din urma ar fi dibuit drumul de intoarcere.
Un alt animal neinvitat nu si-a facut simtita prezenta in Delta propriu-zisa, ci in apropierea sa, in localitatea Hamcearca. Pe data de 9 aprilie 1973 locuitorii sus-amintitului sat au omoratcu furcile, in preajma cotetelor de iepuri o femela bine dezvoltata de ras. Ajuns la sectia de stiinte naturale a Muzeului din Tulcea, in urma cercetarilor s-a ajuns la concluzia ca fiara, aparent sanatoasa avea o constitutie foarte slaba, ghearele de exemplu fiind roase pana la carne, dovada ca venise de departe. Dat fiind ca in analele literaturii de specialitate nu este consemnata prezenta unui ras arhaic in Dobrogea de nord este foarte posibil ca acest exemplar de ras, care se stie, este un mare hoinar, sa se fi abatut prin aceste zone de prin codrii Carpatilor.
Despre lup se cere facuta o corectie. Chiar daca pe unele harti turistice uzuale acesta este consemnat, si uneori prin partile Dobrogei de nord se mai da din cand in cand cate o alarma legata de prezenta unui lup singuratic, acesta nu mai traieste pe teritoriul Deltei Dunarii. Se pare insa ca ultimii lupi ar fi trait in padurea Letea, acestia fiind starpiti fara mila de localnici ca urmare a faptului ca in anii '60 lupul figura pe lista speciilor care se combat oriunde, oricum si oricand. Din pacate au trebuit sa treaca multi ani pana la aderarea Romaniei la Conventia de la Berna, privind conservarea vietii salbatice, in urma careia lupul si-a primit si el partea leului, din pacate inutila deja in aceste zone. Se presupune deasemenea ca Grindul Lupilor isi datoreaza numele populatiei sale animale preponderente.
In prezent cel mai mare mamifer rapitor de pe teritoriul Deltei este sacalul. Prezenta acestuia este destul de recent atestata. In ultimul deceniu sacalii au fost observati in special in padurile Dobrogei de nord. Acesta poate fi cel mai sigur intalnit in Grindul Lupilor. Limita nordica a arealului de raspandire a sacalului este in Dobrogea, mult mai frecvent insa in Balcani, la sud de Dunare. Din pacate, indepartarea animalelor domestice de pe Grindul Lupilor, actualmente rezervatie cu regim strict de protectie l-a afectat, lasandu-l fara o importanta resursa de supravietuire, in momentul de fata acestuia nemairamanandu-i decat sa se hraneasca cu rozatoare mici si pasari. Jane Goodall, renumita cercetatoare a vietii cimpanzeilor a dedicat pagini interesante acestui animal in cartea sa "Inocent Killers", in traducere romaneasca, "Din viata animalelor salbatice".
Bizamul provine din teritoriile mlastinoase ale Americii de Nord, unde vanatorii de blanuri il prind, folosindu-se atat de blana sa cat si de carnea sa, denumita generic "iepure de balta". Adaptat de minune mediului acvatic, bun inotator si scufundatorbizamul a fost colonizat in Europa in jurul anului 1905 pe una dintre mosiile adiacente Pragai, de unde s-a eliberat in urma unor inundatii. In Romania acesta aparut in jurul anilor '50, incepand cu granita de vest, dupa care s-a extins de-a lungul Dunarii. Bizamul s-a adaptat perfect Deltei Dunarii, mai cu seama datorita faptului ca are putini dusmani, vulpea si pisica salbatica fiind mult mai rar tentate sa vaneze un animal care inoata. Daca din partea mamiferelor nu prea are de ce se teme, fata de pasarile rapitoare bizamul are cu atat mai putine motive sa se teama. Foarte rar, bizamul cade victima fie unui somn, unei stiuci mari sau unei buhe (bufnita mare, pe cale de disparitie), care de regula ii decapiteaza. Doar in timpul imperecherii bizamul se face vazut si in timpul zilei, cand datorita unei perechi de glande cu miros penetrant, situate in apropierea organelor genitale isi delimiteaza teritoriile. Complicatul sistem de galerii al bizamului, sapat in malurile abrupte si dispus atat cu iesiri deasupra cat si sub apa si cu gauri de ventilatie poate duce in locurile unde bizamii se inmultesc exagerat la surparea malurilor. In locurile unde nu exista mal, bizamii isi confectioneaza cuiburi plutitoare, mai concret gramezi de frunze de papura, stuf, bradis si fire de iarba, constructie ce ajunge si pana la 80 de cm. In cazul in care nimeresc in plasele pescaresti, bizamul devine relativ rapid un justitiar al pestilor, gaurind sfoara plaselor cat ai zice "peste".
Un alt nu venit in Delta este nutria, care nu a ajuns spontan in aceste locuri ci a fost colonizata. Originea sa este sud-americana si se diferentiaza de bizamul mai mic de statura atat prin talia sa mare pentru un rozator si greutatea sa de 4-8 kg cat si prin coada sa cilindrica. Nutria suporta greu gerul iernilor, motiv care a dus la disparitia sa din Delta.